Dezvoltarea ta personală și/sau profesională depinde doar de tine

Act ! You can not see a good project unless it's implemented.

Pentru a avea parte de succesul ce tu îl dorești este necesar să te miști în direcția acestuia. Nu renunța și vei câștiga.
Noi, echipa EuSi365.com, te va ajuta să-ți păstrezi direcția ce tu o dorești.
Înscrie-te în lista noastră de corespondență și vei fi primi notificările necesare ca tu să-ți duci viața la următorul nivel.
Email address
Numele tau

De ce îți pleacă angajații?

Făcând parte dintr-un cerc de oameni de afaceri, mici și mijlocii, iar în același timp fiind angajat într-o corporație, știu este dificilă sarcina ;), mă tot confrunt cu întrebările ”Cum să ne păstrăm angajații?” sau ”Cum să găsim angajați responsabili?”.

Un exemplu simplu ce îl pot împărtăși cu voi, este faptul că într-o perioadă de cel mult 45 de zile, asta se întâmpla anul trecut în octombrie noiembrie, din echipa din care fac parte, în corporația în care sunt activ, au plecat aproximativ 6 colegi. Precizez că echipa este formată din 22 de persoane. Putem să spunem că firma a avut o pierdere de 36% în doar 45 de zile. Pierdere ce nu cred că se va acoperii atât de repede și sunt de părere, din păcate, că vor umra și alte plecări în următoarea perioadă. Precizez că nu toate plecările s-au făcut pentru confortul financiar, au fost și alte motive pe lângă acestea, dar nu pot acum să vorbesc în numele celor ce au plecat.

Dar de ce atâtea plecări și ”dezertori”?

Hai să ne uităm la câteva aspecte pe care le-am trăit pe propria piele, aspecte ce m-au făcut să-mi părăsesc pozitia de la momentul respectiv, după care vom putea să vedem lucrurile din punctul de vedere al unei antreprenoare ce activează în domeniul HR și se luptă cu „relația” de modă veche de angajat/angajator, în care angajatorul spune ca ”la ușă îmi stau alți 100 ce îți vor postul”.

Nu vă povestesc toate pățaniile prin care am trecut și am fost tratat doar ca un pion de înlocuit, ci vă detaliez doar câteva mai dureroase, să spunem așa.

Prin 2005 m-am hotărât să mă recalific în IT. În momentul respectiv lucram într-un service auto pe post de mecanic. Când am luat această decizie și mi-am rugat șeful să-mi ofere șansa de a pleca mai devreme, cu 2 ore, de 2 ori pe săptămână, timp de 2 luni, pentru a-mi putea începe studiile, răspunsul lui a fost exact acela de care am discutat mai sus: ”la ușă îmi stau alți 100 ce îți vor postul” și a continuat cu ”doar dacă îți dai demisia vei putea face acest curs”.

Ia ghiciți ce am făcut. Exact… în secunda următoare mi-am dat demisia.

Următoarea lovitură, am primit-o când după o perioadă foarte grea în care am muncit multe ore suplimentare, aproximativ 120 într-o lună, ore ce știam că nu se plătesc și nici nu se oferă zile libere drept compensație, dar am făcut acest lucru pentru client și ca toată lumea să fie mulțumită, într-o bună zi, ”bolidul” ce îl am în proprietate și în ziua de azi, s-a defectat. Știind că nu voi putea ajunge la lucru decât după ce-mi reparam mașina, iar asta fiind cu circa jumătate de zi mai târziu decât normal, mi-am sunat șeful și i-am explicat cele întâmplate.

Totul a decurs normal până aici. ”Fără nici o grijă, Marius”, mi-a spus el, ”dar, când te întorci, te rog să complectezi o cerere de ore de concediu pentru această jumătate de zi”, a continuat. Aici mi-a picat fața și bine înțeles că l-am întrebat dacă în același timp cu cererea de concediu să complectezi și un formular în care să-mi fac cerere de plată a orelor suplimentare. Bine înțeles că a reacționat imediat, amintindu-mi că mi-a fost spus de la început că orele suplimentare nu se plătesc și că a fost alegerea mea să le fac. Nu mai continui să vă relatez discuție în care spuneam ce e normal, rațional, moral și etc.

Dar, toate astea, cred eu că sunt nimicuri când le compar cu ultima lovitură primită. Dar despre asta o să vă povestesc cu altă ocazie. Încă am nevoie de ceva timp să o diger.

Acum cred ca este timpul să vedem și părerea unui specialist în HR și să vedem ce crede ea despre toate aceste aspecte. Despre angajator, angajatori, respect, legătura dintre aceștia și nu în ultimul rând interpretarea acestora.

Andreea ai cuvântul! 😀

” Știi…omul are valoare, și antreprenorul este tot om și are atâtă valoare pe câtă valoare ofera oamenilor cu care lucrează. În accepțiunea proprie, în cel mai scurt timp, omul va fi înlocuit de mașini. Însă până atunci…

Universul în care Dumnezeu a decis să ne desfășurăm viața este întotdeauna realitatea noastră, proprie. Generalizarile sunt de prisos. Niciodată mediul meu nu va fi același cu mediul tau chiar dacă, aparent, suntem colegi, șefi sau parteneri. Perspectivele diferă, însă viața într-o echipă la locul de munca este matematică. Dăcă ne uităm la definiția matematicii din DEX matematica este “Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv)”.  Reducând la cât mai puține vorbe, viața într-un mediu de lucru este despre dimensiune, conexiune și interpretare.

“Dimensiunea evenimentelor” din viața unei companii este dată de personalul acesteia. Experiența evenimentelor personalului sunt doar cumulul experiențelor anterioare ale acestuia. Regasim așa numitele “probleme” de care auzim și le vedem zilnic, însă nu vrem să recunoaștem că le simțim. De ce?!? Pentru că e greu, ar însemna să acceptăm superficialitatea și să depășim victimizarea indiferent de nivelul ierarhic la care ne aflăm. Gravitatea unui eveniment este dată de noi, în schimb,  acțiunile și cuvintele, venite ca rezultat al percepției acestei gravități, au efect asupra celor din jur.

Cuvintele, tonul și momentul sunt elemente cărora indicat ar fi sa le dam atenția pe care o merită. Acestea formează conexiunea dintre oameni, parteneri și companii. În viteza cu care se strabat punctele de pe ordinea de zi, ar fi minunată o pauza în care să respirăm și atât. Fără respirație, uităm să fim oameni. Uităm că a fi om înseamnă și respect, atenție față de semeni și sine, empatie și încredere reciprocă. De cele mai multe ori, goana dupa obiective ne înlătură de la calitatea umana redată prin gest, privire sau cuvânt.

Când eram copii obișnuiam să ne jucam “telefonul fără fir”. Și-acum o facem, însă joaca a devenit ceva serios și din pacate, suntem la fel de puerili în gândire. Acum avem drepturi care mai de care mai lipsite de morală, cum ar fi implicarea în viața colegului sau șefului fără invitație sau lipsa totală de interes legat de rezultatele acțiunilor noastre. Totul devine “personal” când, în esență, totul “se distanțează de personal” pentru că interpretăm reacții și judecăm rezultate fără să ne intereseze “de ce-ul” lor.

Pentru ca pierderile și grija să fie diminuate într-o organizație, OMUL este cel căruia este necesar să I se dea valoare, o alta decat cea financiară, indiferent de funcția pe care o ocupa în organigramă. Pregatirea lui nu constă doar în cursuri de specializare și informare standard, ci și în asigurarea că întelege ceea ce misiunea, viziunea și valorile companiei reprezintă și se identifică cu acestea.

Profitul companiei intră pe poartă la ora 8 și pleacă la ora 17, în fiecare zi, de luni până vineri. OMUL și nu angajatul este plusul unei companii. Angajatul pleacă dintr-o companie în momentul în care OMUL simte că dimensiunea evenimentelor depașește limita valorilor lui personale, că respectul lipsește din ce în ce mai mult, că vorbele nu cântăresc mai nimic. În momentul demisiei sau concedierii unui angajat, OAMENII sunt cei afectați și nu statutul lor pentru că atât OMUL cât și compania știu foarte bine că ANGAJATI se mai găsesc.”

Acum, că ai citit toate aceste păreri și ți-ai imaginat modul în care noi gândim aceste relații, tu ce părere ai?